Unele lectii le inveti tarziu, iar unele iubiri se inteleg mai bine in timp

Timisorenii spun frumos “la sat”, in loc de “la tara”. Are un farmec si o poezie anume acest “la sat” care pe mine ma duce cu gandul de fiecare data la o curte mare si doi bunici ca doua povesti pe care nu am apucat inca sa le citesc pe de-antregul.

Nu voi brava si nu voi spune ca eram in culmea fericirii cand trebuia sa raman aici, in vacantele de vara. Nici pe departe. Se lasa de fiecare data cu tipete, plansete, rugaminti si rezistam printre sughituri si oftaturi doar pentru ca verisoara mea era si ea langa mine. Nu am fost un copil prea activ, energic sau dornic sa “adune corcodusele din fata casei” si, credeam eu acum ceva timp, nici preferata bunicilor mei nu prea eram.

La noi in casa, bunicul era cel cu povestile de pe front, cu rugaciunile spuse in fata icoanei intr-un mod atat de ludic, amuzant si totodata profund, incat nu aveam cum sa nu il iubim pe Dumnezeu. Bunica, in schimb, era ceva mai apriga, cu muncile de la camp si tot timpul cu gandul la cozonacii aburinzi pe care ii pregatea ori de cate ori parintii nostri veneau la sfarsit de saptamana de la Ploiesti (si pe care noi nu aveam voie sa ii mancam asa, calzi, regula pe care, bineinteles, o incalcam de fiecare data).

Dupa ce am mai crescut, stateam cu verisoara mea pe prispa casei si, uitandu-ne la bunicii nostri cum se ciondaneau, ii plangeam de mila ba bunicului ca prea sta cu gura pe el bunica, ba bunicii ca munceste prea mult si totusi nu primeste ajutorul pe care il merita.

Bunicul a murit devreme si nu l-am cunoscut “mai departe” de curtea aceea mare de la Colceag, dar cu bunica a fost o alta poveste.

Mult timp am crezut ca “mamaia Sanda” nu ma prea iubeste. Ca nu sunt eu preferata ei si, la drept vorbind, la cat de multe nazuri faceam cand ma punea la treaba, era si de inteles. Apoi, insa batranetea, anii, contextul au facut ca bunica sa vina la Ploiesti si sa locuiasca cu noi. Stateam intr-un apartament de 2 camere, insa nu a fost greu sa impart sufrageria cu ea. Pentru ca bunica mea chiar era speciala.

Atunci am inceput amandoua sa ne redescoperim. Nu mai era femeia apriga de la tara, ci batrana lucida, in suferinta, care trecuse prin multe, care isi ingropase una dintre fiice, dar inca isi pastrase mintea intreaga. Imi amintesc si acum Craciunurile pe care le faceam impreuna, cum radeam noi impreuna la cine stie ce prostie de la televizor sau cum ii spunea mamei sa ma lase in pace ca “stiu e mai bine ce sa fac”.

Bunica mea a lucrat la colectiv, “sefa de echipa”, cum ne spunea ea deseori. Era Taur, ca mine si ca mama mea, iar astea toate s-au vazut si in ultima parte a vietii ei. Pentru ca niciodata nu a capitulat. Pentru ca de fiecare data, chiar si in suferinta, a acceptat totul cu demnitate. Niciodata nu si-a pierdut luciditatea si, cred eu, in ultima parte a vietii, a invatat sa ma aprecieze si pe mine, chiar daca in trecut ii comentam fiecare comanda sau o suparam pe mama “cu bolile mele”.

Dupa ce a stat alaturi de mine atat de mult timp, si eu am inteles de ce la inceput era ceva mai dura cu noi. Era in firea ei, trebuia sa fie asa pentru a razbi in mediul ala, facea tot ceea ce fusese invatata si inca ceva in plus. La batranete am admirat cel mai mult la ea puterea de a se adapta.

Nu am fost la inmormantarea ei. Asa a fost sa fie. Asa a fost mai bine. Acum, dupa 4 ani de la decesul ei, pot spune ca de ea imi este cel mai dor, dintre ei, cei plecati. Poate ca e cel mai recent, poate ca pe ea am avut timp sa o redescopar mai mult decat pe matusa mea, nu stiu, insa tare mult as mai vrea un Craciun alaturi de ea.

Si, chiar daca asta nu mai este posibil, o port mereu in suflet si ma bucur ca, pentru noi doua, timpul nu a fost prea scurt si am ajuns sa ne intelegem, sa ne apreciem si sa ne iubim asa cum ar fi trebuit sa o facem de la inceput.

Marina Talks e si pe Facebook. Daca doriti sa cititi in continuare articole interesante despre viata sanatoasa, endometrioza sau orice subiect de interes pentru femei, dati like & follow.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: