Ce alimente pot da reactii adverse dupa operatia de endometrioza?

RO: Ce alimente pot da reactii adverse dupa operatia de endometrioza?

Dupa ce alegi sa te operezi, ai parte de un start nou. Cel putin asa am simtit eu, iar marturisirile altor fete vin sa traseze cam aceeasi concluzie. Din stadiul 4, in cazul meu, am ajuns la stadiul 1 (pentru ca 0 nu exista, endometrioza nu se vindeca) si, dupa, am observat cum totul se leaga si imi iese mult mai bine.

Tineam dieta si inainte. Luam suplimente si inainte. Faceam sport si inainte. Ok, nu la acelasi nivel, nu luam aceeasi schema de suplimente si nu cu aceeasi regularitate, insa un stil de viata sanatos aveam. Stiu ca, la un moment dat, m-am documentat mai bine si am gasit informatia conform careia leziunile endometriozice secreta propriul lor estrogen. (1) Din asta rezulta ca, cumva, indiferent cat de multe si bune ai face tu, pana nu esti operata cum trebuie, nu ai parte de acest start corect si 100% de ajutor.

Apoi, dupa operatie, a venit intrebarea: ce mananc dupa? Nu voi intra in detalii legate de alimentatia imediat dupa operatie. Asta e o chestiune intre voi si medicii vostri. Dupa perioada de recuperare, insa, am observat in alimentatie ceva schimbari. Cu alte cuvinte, unele alimente pe care le puteam consuma inainte, acum imi faceau rau. Nu vorbesc aici de dieta contra endometriozei, ci de celelalte alimente, considerate sigure.

Tot vorbind cu alte paciente, am ajuns la concluzia ca da, foarte multe dintre noi acuza simptome suparatoare cand consuma anumite alimente, in special dupa ce s-au operat. Spun in special pentru ca exista varianta in care unele dintre alimentele de mai jos sa va supere chiar si inainte.

Asadar, iata o scurta lista a acestora, pe baza experientelor mele, dar si a fetelor cu care am vorbit. Retineti, insa, ca ea nu este decat informativa. Important este sa o stiti, sa fiti atente la acele alimente, sa va ascultati organismul si sa va consultati mereu cu medicul vostru sau cu un nutritionist.

1). Vinetele

Mancam inainte salata de vinete cu rosii si nu aveam nimic. La 1.5 luni de la operatie am incercat din nou si mi-a dat niste reactii foarte urate: varsaturi, durere de burta, stare de rau prelungita pe parcursul a 2-3 zile, asa ca am renuntat. Vinetele, se pare, fac parte din familia de legume “nightshades” care pot da dureri pelvine, in special persoanelor “predispuse” la acest tip de dureri. In plus, vinetele contin si alte substante care pot irita zonele curatate. (2)

Later edit: Acum, la 3 ani de la operatie, pot manca vinete, insa fara a exagera.

2). Leguminoase: naut, linte, fasole etc.

Fasole nu am putut manca niciodata, indiferent de cum este preparata/inmuiata etc. Humus cu turmeric am mancat de cateva ori dupa operatie, la intervale mari. Imi place, e ok momentan, dupa care am probleme de genul durere de burta si ovare, gaze abdominale etc. E drept ca s-ar putea ca si turmericul sa amplifice aceste stari.

Later edit: inca nu pot manca aceasta categorie de alimente, plus turmeric.

3). Legumele crucifere: conopida, broccoli, varza.

O grupa de legume foarte importante pentru noi pentru ca pot scadea nivelul estrogenului, insa unele paciente prezinta reactii adverse de la ele. Printre ele, si eu, desi ultima, varza, imi e inca ok, o pot manca atat ca atare, in salate, cat si in mancaruri gatite.

Later edit: situatia, la 3 ani de la operatie, a ramas neschimbata in privinta legumelor crucifere.

4). Unele fructe care te baloneaza

Cam la 1-2 luni de la operatie trebuia sa fiu foarte atenta cu fructele consumate. Se pare ca aici indicele glicemic ar fi esential. Spun ar fi pentru ca ananasul este considerat un fruct cu IG mare (55), insa noua ne este recomandat datorita continutului de bromelaina, de ajutor in endometrioza. Pe de alta parte, citeam pe grup ca clasicele cirese au dat chiar si dureri de ovare unor paciente, desi ele au IG mic.(asta mi s-a intamplat si mie)

Asadar, ascultati-va organismul, luati numai fructe bio (pe cat posibil), vedeti cand si in ce combinatii consumati fructe. Ca fapt divers, alte fructe cu IG mare sunt stafidele, curmalele, pepene rosu, pepenele verde.

Later edit: in functie de cat de bine tin dieta, tolerez sau nu fructele crude. Dupa o perioada de dieta indelungata, pot manca de toate, in cantitati moderate. Daca inainte am exagerat si am cam uitat de dieta, fructele crude imi dau reactii adverse.

5). Alcoolul, chiar si cel “recomandat”

Inainte de operatie mai reuseam sa beau 1-2 pahare de vin (vinul rosu e sursa de resveratrol, recomandat in unele surse chiar si in endometrioza), insa dupa operatie, chiar si o jumatate de pahar imi provoaca dureri de ovare sau sani. Cauza este, probabil, estrogenul, insa treaba cu alcoolul este complicata. Contine si zahar, si sulfiti, si alte substante nocive noua. In plus, pentru ca organismul sa se regleze si ficatul sa functioneze la parametri optimi, cred ca ii trebuie repaus de la alcool. (3)

Later edit: atat timp cat nu exagere si beau, sa zicem, un pahar de vin alb o data la o luna, este ok. Mai mult, insa, imi da reactii adverse chiar si acum.

Concluzie:

Fiecare pacienta este diferita, insa asta nu inseamna ca unele directii si recomandari pot fi comune si benefice unui grup mai mare de paciente. Asadar,  nu strica sa iei in considerare lista de mai sus daca urmeaza sa fii operata sau endometrioza iti da mari batai de cap. In plus, tine minte ca orice intoleranta alimentara are o stransa legatura cu sanatatea intestinului, asa ca, din nou, dieta si observarea  propriului corp (pentru a elimina, cel putin periodic, acele alimente care iti fac rau) pot fi de mare ajutor.

un articol de Marina Rasnoveanu

Resurse:

http://endocomprehensive.blogspot.ro/2014/08/estrogen-produced-by-endometriotic.html

Foods to Avoid When You Have Fibromyalgia

What Happens to You When You Drink Alcohol? Is This Endometriosis or Interstitial Cystitis?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: