Recunostinta de Paste

Ajunul Craciunului si astea cateva ore pana la Inviere au ceva magic in ele. Lumina e altfel, linistea din casa, mirosurile, gandurile tale, totul pare legat de ceva mai presus de firea noastra trecatoare. In fiecare an imi spun ca ma voi “agata” de ele mai mult decat am facut-o pana acum. Ca le voi prelungi cat voi putea de mult si ma voi bucura ca am parte, din nou, de ele.

In ultimul timp mi-am dat seama de cat de important e sa le ai in viata ta. Oricum ar fi ele, nu conteaza. Timpul, oamenii dragi de langa tine, revelatiile care poate deseori vin si cu dezamagiri (“de moment” pentru ca, oricum, in afara de familie si 1-2 prieteni dragi nimic nu ar trebui sa ne afecteze atat de tare incat sa ii spunem “dezamagire”) – suntem atat de norocosi ca le avem pe toate in viata noastra.

Anul acesta, Pastele a venit cumva pe nepusa masa. Am luat avionul pe “ultima suta de metri”, am avut atat de mult de lucru incat nu m-au mai incercat emotiile acelea pe care le simteam ca plec acasa, dar pana la urma tot m-am bucurat asa, in tacere, cand eram in aeroport cu toti oamenii aia frumosi care fac “naveta” Timisoara-Bucuresti.

Pana azi, m-am tot gandit ca Pastele a venit anul acesta cu acele mici revelatii de care va spuneam. Si ii multumesc lui Dumnezeu pentru ele.

Stiti, eu nu sunt buna la luat decizii. Niciodata nu am fost. Sunt pasionala, imprevizibila, cumva de nestapanit. Na, un Taur autentic, imi place mie sa spun. Asadar, nu prea am incredere nici in deciziile mele. Ma tot gandesc si framant si imi spun ca poate mi se pare mie, ca poate sufar cand si cand de paranoia, ca prea sunt exact ca in cantecul ala “sweet but a little bit pshycho. Da, dar am un mare avantaj.

Dumnezeu e mereu acolo, langa mine, mai ales cand e sa iau decizii sau mai exact sa le ia el in locul meu. A se citi aici “aranjeaza el lucrurile in fata mea astfel incat sa fie clar ceea ce trebuie sa fac”.

Cam asa a fost si in Postul acesta, dar si in ultimele zile.

Azi, insa, mi-am dat seama ca, desi importante, revelatiile astea nu conteaza prea mult. Prin comparatie nu conteaza.

Pentru ca eu azi, cu cateva ore inainte de Inviere, mi-am dat seama ca e mult mai important  sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru minunea pe care a facut-o acum un an pentru mine si ai mei. E drept, a mai facut cateva si dupa aceea, tot asa, cu alti oameni dragi mie, dar aceea a fost cea mai mare.

La noapte, la Inviere, cand voi lua lumina nu imi voi pune in gand o dorinta, ci voi multumi.

Cu siguranta aveti si voi ceva sau cineva in viata voastra pentru care sa multumiti. Cred eu ca pe langa preparatele traditionale, curatenie, cadourile pe care (ni) le facem (importante si ele intr-o oarecare masura, bineinteles), aceste ore si ziua de maine este despre recunostinta. Despre recunostinta fata de Dumnezeu si pentru toate cate face pentru noi zilnic, in tacere, dar repetat, parca asteptand la infinit ca  noi sa vedem.

Poate ca astazi ar fi cazul sa ne oprim, sa parcurgem din nou ceea am trait si sa ne amintim.

Paste fericit va doresc!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: