De la Reşiţa în Statele Unite ale Americii – Oana Stănescu, arhitecta din spatele multor proiecte de referinţă, într-o sesiune specială Inspire Other Travelers

Suntem toţi călători prin viaţă. Oricând ne putem lăsa inspiraţi de ceilalţi, fiind şi noi, la rândul nostru, surse de inspiraţie pentru alţii.

De la ideea asta a pornit proiectul Inspire Other Travelers, un concept din Timişoara, dezvoltat de Iozefina Nicoleta Tudor şi Cristian Philipp. Evenimentele IOT au început în 2018 cu Evolving Out Loud, un show inedit susţinut de Kyle Cease, actor de comedie şi speaker motivaţional. În iunie a venit rândul unui debate pe tema Ego-ului, la care personaje principale au fost doi mari specialişti în psihologie: prof. univ. Daniel David şi prof.univ. Ion Dafinoiu.

A treia sesiune Inspire Other Travelers a avut loc aseară. Ştiam de ceva timp de ea: o arhitectă tânără, Oana Stănescu, originară din Reşita şi absolventă de Arhitectură în Timişoara a ajuns în Statele Unite ale Americii, unde a dat lovitura în domeniul ei, fiind acum un reper în breasla sa. Cam atât citisem eu despre Oana înainte de eveniment.

Nu ştiu de ce, dar am aşteptat evenimentul ăsta cel mai mult. Da, Kyle Cease a fost cel  mai cunoscut invitat Inspire Other Travelers, iar cei doi specialişti în psihologie cei mai titraţi, însă cred că, cumva, simţeam că cel mai mult rezonez cu Oana Stănescu.

Aseară am avut ocazia să o cunosc chiar şi aşa, de la distanţă, din frânturile de viaţă şi imagini pe care ni le povestea. În cele 2 ore, pe alocuri mi s-a părut chiar că citesc scenariul unui film bun… până la un anumit moment.

Oana s-a născut în Reşita şi a decis să facă Arhitectura în cadrul Politehnicii din Timişoara. Nimic neobişnuit până aici. La 20 de ani a văzut un anunţ pentru o bursă în Milano, a aplicat, a luat-o, s-a pregătit de plecare însă cu câteva zile a aflat că nu a luat viza. Aşa că totul a picat.

Un prim eşec care nu a demoralizat, ci doar a determinat-o să caute (sau să vadă) alte oportunităţi. Uneori mă întreb dacă eşecurile astea luate atât de personal ne-au impiedicat pe unii dintre noi să mergem mai departe în viaţă sau pur şi simplu aşa a fost să fie. Spun asta pentru că şi Oana, la un moment dat, a accentuat cât de important este să nu o iei prea personal, să nu crezi că un anumit eşec este de fapt confirmarea că trebuie să renunţi la un drum.

Oana nu a renunţat aşa că a ajuns apoi, pe rând, la mari cabinete de arhitectură din Spania, Statele Unite ale Americii, Japonia, Elveţia, Africa de Sud şi din nou Statele Unite. Bineînţeles, în fiecare din această ţară printr-o poveste diferită.

oana3

Acum mulţi ani, când internetul nu era nici pe departe ceea ce e acum, a văzut un anunţ a unei mari firme de arhitectură din America. Căutau studenţi. Le-a dat un email de 3 rânduri şi şi-a ataşat portofoliul. Atât.

După 3 luni, a venit şi răspunsul afirmativ.

În sesiunea de întrebări, Oana a spus că a fost foarte aproape de a nu trimite acel email, a accentuat cât de important este să încerci, să nu renunţi la tine indiferent ce s-ar întâmpla.  De-a lungul poveştii ei a repetat că, în momentele cheie, se gândeşte la ”cel mai rău scenariu posibil”. Recunosc, e o metodă pe care şi eu o folosesc şi are efecte, deşi, cel puţin în teorie, ştiu că nu e foarte recomandat.

Aşadar, atunci, a fost între un “nu” de care avea să ştie numai ea sau un “da” care avea să o propulseze într-o altă lume, ceea ce s-a şi întâmplat.

Experienţele de lucru din America şi Japonia au fost foarte diferite de tot ce experimentase până atunci: fiecare îşi dorea să contribuie la proiecte cât mai faine, se adunau toţi în jurul unei mese şi discutau, fără a-şi lăsa ego-ul să iasă în faţă sau, din nou, să o ia prea personal ori de câte ori ideea lui nu era una fezabilă. În plus, programul de lucru era unul haotic, în special cel din Japonia, însă de fiecare dată determinarea şi pasiunea pentru ceea ce făcea au primat.

A venit apoi experienta Elveţiei, diferită de celelalte două ţări, unde programul de lucru era de la 8 dimineaţa la 8 seara, cu o oră pauză de masă. Întrebată fiind dacă i-a plăcut cel mai mult aici sau dacă preferă un anumit program de lucru, Oana a spus că nu poate face o comparaţie. Că, de fapt, oriunde sunt avantaje şi dezavantaje şi că important e să accepţi schimbarea. Că, odată ce faci asta, te obişnuieşti, de fapt, mult mai repede. Acesta e un aspect pe care îl mai citisem înainte, confirmat apoi şi aseară: Oana nu e un arhitect sau un angajat tipic, care să caute un program de lucru lejer, doar proiecte foarte bine plătite care să-i aducă premii şi recunoaştere. Cumva, interesul ei a fost şi este, cred, pentru nou, creativitate şi provocare.

Plecarea în Africa de Sud a schimbat-o foarte mult, parte pentru că acolo a înţeles unele lucruri de care nu se lovea în America şi Europa. În drumurile şi munca ei de cercetare pentru a proiecta şi construi clădiri importante şi utile, a luat contact cu oamenii, cu stilul lor de viaţă şi a înţeles cât de norocoşi suntem pentru ce avem şi pentru că ne-am născut într-un loc care să ne permită să creştem.

După cum spunea Oana, fiecare dintre noi ar trebui să meargă cel puţin o dată pe an în Africa de Sud pentru a conştientiza asta şi pentru a nu ne mai plânge atât de milă.

După un timp, Oana a decis să-şi deschidă propria firmă de arhitectură alături de un coleg, iar printre colaboratorii ei se numără şi celebrul Kanye West. Pentru artist, Oana a proiectat un vulcan înalt de 15 metri pe care rapperul să îl instaleze pe scenă în timpul turneului său ‘Yeezus’. Despre Kanye, arhitecta spune că este un om cu viziune, care înţelege şi este pasionat cumva de noţiunile astea specifice, lucru destul de rar întâlnit pentru un om din afara breslei.

oana1

Cam asta era viaţa Oanei Stănescu până acum 2 ani: un cabinet de arhitectură propriu într-un cartier newyorkez, o mulţime de proiecte  interesante, colaborări pe măsură şi faima de arhitect atipic, care combină cultura pop cu designul utilitarist.

Apoi, în seara premergătoare petrecerii de ziua ei, a venit vestea: avea o tumoră pe plămân care era, de fapt, cancer.

De aici cred că s-a rupt puţin filmul. Atunci, pentru ea, şi aseară, pentru noi, în sală. Scenariul ăla frumos de film nu avea nevoie şi de asta. Sau poate că avea, cine ştie.

”Am decis să iau metroul înapoi spre casă, mai mult din reflex, cred, şi îmi amintesc că vis-à-vis am văzut un cuplu la vreo 50 de ani: ea croşetând, el citind ziarul, mâna lui pe genunchiul ei, apropierea aia atât de firească dintre ei. Şi apoi m-a lovit: această luminozitate a detaliilor, aceste momente de perfecţiune – eu pierdusem accesul la ele într-o fracţiune de secundă, mai devreme, la telefon. (…) Nu prea îmi amintesc mare lucru de la petrecerea de ziua mea: prieteni vechi, un iubit, dorinţa de a dansa şi de a mă distra – toate astea erau în contradicţie cu verdictul din mintea mea, nerostit încă. Şi, în timp ce am început să spun vestea a doua zi, încă mi se părea ciudat de abstract: ca şi cum te uiţi la o piesă de teatru în care eşti actor, dezbrăcat şi singur pe scenă, fără un scenariu sau un titlu.” a mărturisit Oana într-o postare pe un blog. https://medium.com/@oooooana/on-breathing-6f373184943b

Cu 3 luni înainte de operaţie, Oana s-a reîntors la ceea ce era, de fapt, important pentru ea: familie, prieteni, o vacanţă la schi şi a demarat toate procedurile pentru a-şi preda proiectele.

Operaţia a decurs bine, recuperarea la fel – recuperare care s-a întâmplat, cum altfel, în ţară, la Gărâna, iar acum este foarte bine.

Nu mai ştiu dacă neapărat în acest context, dar mi-a plăcut ce a spus Oana: că ori de câte ori ceva nu merge bine sau ori de câte ori se simte supărată se opreşte şi vede ce poate schimba, ce poate face diferit. Ea nu vrea să uite perioada aceea gri din viaţa ei. Înainte de operaţie nu i-a fost frică de moarte, ci i-a fost teamă mai degrabă că va uita acel sentiment de apreciere a lucrurilor minore, acea luciditate pe care o ai în fata sentimentului că eşti nevoit să arzi mai multe etape pentru simplul fapt că nu mai ai timp.

Cred că e mare lucru când întâlnim astfel de oameni care nu văd suferinţa ca pe o pedeapsă, nu văd un moment greu al vieţii lor ca pe un eveniment tragic, pe care să îl treacă sub tăcere, de care vor să uite în secunda 2 după ce a trecut.

Astăzi, Oana Stănescu predă la universităţi prestigioase din America (aceleaşi care acum câţiva ani o refuzaseră ca studentă) şi îşi conduce firma de arhitectură, cu mai mult focus pe creativitate. Cu alte cuvinte, viaţa a mers mai departe.

În drum spre casă m-am gândit dacă într-adevăr episodul cu cancerul chiar a fost fundamental pentru ea. Nu de alta, dar la cum am văzut-o aseară, nu cred că înainte era foarte diferită. Poate mai degrabă a avut nevoie de un declick pentru a-şi aminti ce contează cu adevărat în viaţă, pentru a se apropia mai mult de cei dragi şi să o ia puţin, nu mult, pe o altă cale.

Sau poate viaţa asta ei ce seamănă cu un scenariu de film bun a avut nevoie de un punct culminant.

Nu ştiu ce caută un spectator la Inspire Other Travelers. Unii poate au fost fascinaţi de Kyle Cease, care mie mi s-a părut pe alocuri exagerat. Alţii poate au fost încântaţi de cei doi specialişti în Psihologie care da, şi mie mi s-au părut mai reali şi interesanţi, însă discuţia pe alocuri m-a depăşit.

Pe Oana, însă, am simţit-o altfel. Mi-a plăcut cel mai mult. Discursul, răspunsurile, simplitatea, decenţa, modestia, pasiunea pentru ceea ce face şi, până la urmă, geniul ei.

P.S: Ultima sesiune Inspire Other Travelers din acest an îl va avea ca invitat pe Ştefan Sagmeister, unul dintre cei mai buni designeri grafici din lume. Pe 1 noiembrie, timişorenii, dar nu numai îl vor putea asculta pe Sagmeister vorbind despre subiecte vaste legate de viaţă, cum ar fi fericirea şi frumuseţea şi cum se leagă acestea de partea de design şi ce înseamnă ele, în fapt, în viaţa noastră de zi cu zi. Mai multe despre acest eveniment puteţi găsi aici https://www.facebook.com/events/246449506176148/ sau aici https://www.facebook.com/inspireothertravelers.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: