Fragment – 2012

(…) 2012 a fost cel mai bun an. Atunci s-a născut nepoţica mea, Maria. Până în septembrie, 2012 fusese un an greu. Pe atunci, cu greu găsisem un doctor în Bucureşti care să ştie ce tratament.

Soluţia găsită de el? Câteva ture “fără număr” de injecţii Diphereline. Dacă a fost sau nu bine, vă voi povesti ceva mai târziu, însă cert este că, în ciuda tuturor problemelor, 2012 a fost cel mai bun an tocmai pentru că, atunci, în vieţile noastre a poposit Maria.

O fetiţă cu pielea ciocolatie, exact ca tatăl ei, vărul meu, cu o gropiţă dulce exact lângă colţul stâng al gurii şi de o blândeţe pe care nu avea cum să o ia de la altcineva decât de la mătuşa mea, mama tatălui ei, cea care îmi fusese şi naşă.

De ce îmi fusese? Pentru că Steluţa ne părăsise în urmă cu 7 ani. Se spune că endometrioza se poate declanşa şi de la un şoc emoţional. Unele studii (din ce în ce mai multe) arată că endometrioza ar putea fi genetică. Dacă mă întrebaţi pe mine, aş zice că adevărul e undeva la mijloc.

Durerile mele la menstrutie fuseseră la fel de violente încă de la început, de la 11 ani. Scenariul s-a repetat fără excepţie în fiecare lună. Pe de altă parte, când bunica Mariei ne-a părăsit atunci, în noiembrie 2015, da, pot spune că am suferit un şoc.

Unul molcom, tăcut, perfid, care nu s-a manifestat dintr-o dată, ci treptat. Totuşi, după 7 ani de la acel episod tragic, Dumnezeu ne răsplătise cumva suferinţa, trimitandu-ne-o pe Maria.

Am citit undeva că, dacă dorim să ne vindecăm, ar fi bine să avem în preajma noastră un animal sau un copil.

Întâi mi-a fost teamă că Maria nu mă va iubi. Apoi că nu îmi petrec suficient de mult timp lângă ea. Apoi că nu facem destul de multe lucruri bune astfel încât să o ajutăm să crească frumos şi bine.

După care, într-o zi când se făcuse ceva mai mare, am privit-o mai atent. Şi ea m-a privit înapoi pe mine. Avea cam 3 ani. Era printre primele dăţi când părinţii ei ne-o lăsaseră nouă peste noapte. O învăţasem deja “să facă modă”, aşa că îi încropisem o rochiţă de indiancă dintr-o eşarfă mai lungă şi ne jucam amândouă în sufragerie când Maria s-a oprit, m-a privit fix, a venit spre mine, mi-a luat faţa în palmele ei micuţe şi mi-a spus hotărât:

“Tu eşti fata mea şi te voi iubi pentru totdeauna!”

Exact cuvintele cu care mă alinta când şi când, naşa. După care şi-a continuat joaca ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Probabil atunci am înţeles că, inevitabil, viaţa asta merge spre mai bine întotdeauna. Că suferinţele vin, apoi trec, apoi iar vin, apoi iar trec. Că oamenii dragi ne sunt daţi pentru a ne învăţa ce e iubirea, apoi pleacă pentru că aşa e scris sus, apoi se întorc poate sub o altă formă sau ne trimit când şi când mesaje emoţionante.

Deşi micuţă şi nouă în această lume, Maria a învăţat rapid cum să mă iubească şi să îmi fie alături. În aprilie 2016, când am primit rezultatul de la RMN-ul cu protocol – o foaie A4, pline cu înscrisuri şi cu verdictul final: Endometrioza profundă stadiul IV, Recomandare: Hidro Colo CT, s-a întâmplat ca Maria să fie la mine.

Avea numai 3 ani jumate, însă a stat cuminte până eu am vorbit cu mama, după care a venit la mine, m-a luat în braţe şi a zis că “pe ea nu o doale burta şi că vrea să facem moda”. Ceea ce am şi făcut până seara târziu că doar moda e mult mai importantă decât orice altă operaţie de endometrioză.

Maria e un copil special, dar probabil asta spun toţi părinţii, unchii şi mătuşile care încă nu au copiii lor. Dar Maria chiar e.

Pe lângă faptul că e frumoasă, şi bună, şi isteaţă, e şi foarte empatică. Se uită la tine şi ştie ce să spună pentru a-ţi aduce alinare, pentru a te face să zâmbeşti sau ştie ce să nu spună astfel încât să nu te pună în încurcătură.

Se spune că endometrioza e declanşată de un şoc emoţional. Nu ştiu dacă e adevărat. Pe viaţă, însă, nu o poţi trişa.

Nu cred în teoriile “New Age” care te învaţă sau care militează pentru o stare emoţională bună constantă şi veşnic senină. Cred că mă şi sperie o astfel de viaţă fără de greutăţi, fără de emoţii diverse pentru că, nu-i aşa, evenimentele nu ni le alegem noi. Cel puţin nu în mod conştient şi nu acum, pe Pământ. Cert este că mereu de sus ni se dau mici sau mari minuni care să ne ajute să ne regăsim Calea. Vindecarea. Speranţa. Bucuria. Sensul de a trăi şi de a continua.

Pentru mine, una dintre aceste minuni a fost Maria. Şi sunt convinsă că în viaţa oricărei persoane cu endometrioză sau altă afecţiune de acest fel există o Maria. Trebuie doar să o vedem, să o îmbrăţişăm şi să fim mai atenţi la gesturile, cuvintele şi privirile ei blânde.

Pentru că din schimbul ăsta de gesturi izvorăşte iubirea. Iar din iubire vine mereu vindecarea. (…)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: