Deschiderea Timishort FilmFest 2017 – “E roşu la semafor”, dar poate nu şi la noi în viaţă!

A fost deschiderea Timishort FilmFest 2017, un festival ajuns deja la cea de-a IX-a ediţie. Eu l-am prins de-abia acum, la 2 luni de la venirea mea în Timişoara. Cred că în astea 2 luni am făcut şi am văzut mai multe decât vreo 30 şi ceva de ani în oraşul meu natal, Ploieşti. Poate mai multe şi decât mulţi prieteni care lucrează şi locuiesc în Bucureşti.

Azi am început să înţeleg de ce. Şi în capitală se întâmplă lucruri: festivaluri, workshopuri, evenimente motivaţionale, târguri etc., însă oamenii nu cred că mai au timp sau chef de ele. După o lungă zi istovitoare la serviciu, după o groază de sarcini şi câteva certuri sau priviri iscoditoare ale colegilor, după lungul drum spre casă, nu-ţi mai vine să mai ieşi pe undeva. Nu mai zic că nu ai timp nici de ceva research înainte.

În Timişoara, în schimb, viaţa e altfel. Oamenii sunt altfel. Dar despre asta într-un articol viitor. Cert este că ei au marele noroc că totul este mai aproape de public şi că publicul ăsta nu este prea obosit la finalul unei zile pentru a se mai gândi şi la astfel de lucruri.

Azi, în Timişoara, au avut loc trei evenimente importante: Business Days (a fost o prietenă acolo, din păcate nu am reuşit să ajung, deşi mi-ar fi plăcut mult), Produs în Banat (cu aferentul târg de bunătăţi chiar în Piaţa Operei) şi Timishort FilmFest. Toate trei au avut mulţi participanţi (ok, ultimul ar fi putut avea mai mulţi, însă nu-i timpul trecut).

timishort3Am ajuns la Timishort FilmFest în primul rând pentru că m-am decis să scriu cât pot de mult despre ce se întâmplă în oraşul ăsta de care m-am îndrăgostit. Apoi, pentru că îmi place să scriu şi am cochetat şi eu cu ideea de a scrie un scenariu scurt (la unul lung încă nu m-aş băga). Organizarea mi s-a părut foarte bună: de la mapele destinate presei până la discursurile naturale şi la obiect ale organizatorilor.

Nici filmele scurte nu au fost de neglijat. Din păcate, nu am reuşit să rămân până la finalul serii. A fost şi cam frig în sală, însă atmosferă a fost animată în primul rând de cele 4 filme scurte, cu succes internaţional, alese pentru început. Apoi a rulat o parte a filmelor din Competiţia Internaţională.

La cele 4 filme de început, am încercat să fiu obiectivă. Niciodată, însă, nu poţi fi obiectivă pe de-antregul. Trei filme bine făcute, cu ceva umor şi reminiscenţe din epoca trecută, redate cumva plastic şi… cam atât!

La finalul celui de-al treilea film scurt deja îmi spuneam că, poate, nu înţeleg eu bine noţiunea de film scurt.

Apoi a venit, însă, “E roşu la semafor”. Citisem câte ceva despre filmuleţul ăsta în prezentarea de pe Facebook: într-un sat din Bulgaria, un autobuz “old style”, mai degrabă o rată, opreşte la singura intersecţie, unde semaforul este blocat pe roşu. Şoferul refuză să meargă mai departe sau să deschidă uşile şi de aici până la conflict, conexiune cu ceilalţi, deschiderea şi închiderea unor răni interioare nu este decât un pas.

Mi-a plăcut mult filmul ăsta scurt. Foarte mult. Cel mai mult. A fost tipul de film care la final m-a făcut să zâmbesc, să lăcrimez, să mă întreb unele lucruri şi să îmi spun “da, cam aşa e şi în viaţă” sau “uite un film cu mesaj” sau “aş vrea să scriu şi eu aşa un scenariu”.

Eu una, cel puţin, am descoperit multe mesaje în filmuleţul ăsta de numai 20 de minute. Că oamenii devin mai buni şi mai interesaţi unii de ceilalţi când sunt într-un mediu închis şi pur şi simplu n-au încotro, trebuie să socializeze, că regulile pot fi şi bune, dar şi rele uneori (şi că, de cele mai multe ori vin de fapt din interiorul nostru şi ni le activăm doar atunci când ceva ne răneşte) şi că, aproape invariabil, suferinţele şi nemulţumirile ne coordonează viaţa diferit. Asta până când nu ni le rezolvăm sau până când nu se rezolvă ele de la sine.

O groază de lucruri relevate de un simplu semafor stricat, nu?

Până la urmă, “E roşu la semafor” cred că este despre oameni şi despre singurătate. Ce facem cu ei sau cu ea ne poate aduce acea stare de nelinişte sau bună dispoziţie.

Şi, dacă observăm apoi că şi la noi în viaţă “e roşu la semafor” poate ar trebui să identificăm şi noi, asemenea acelui şofer încăpăţânat ce telefon, replică sau om aşteptăm pentru a ne debloca şi a ne determina să continuăm, totuşi, indiferent că încălcăm sau nu vreo regulă.

În altă ordine de idei, Timishort FilmFest 2017 continuă şi vineri, sâmbătă şi duminică, aşa că merită să vă uitaţi peste program şi să vedeţi în ce zile sau calupuri de scurtmetraje ar merita să ajungeţi. http://www.timishort.ro/program/

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: