Franturi de Timisoara

Slujba a inceput deja la Catedrala din centrul orasului. De cum vii dinspre Piata Operei auzi cantarile bisericesti si vezi oameni intrand si iesind din locasul de cult. E aproape plin desi nu e hram, ci o slujba mai speciala, dedicata zilei de maine. Chiar de langa intrare incepe un sir indian ce duce spre un altar improvizat in mijlocul catedralei. Crini si trandafiri albi inconjoara masa pe care sta icoana cu Adormirea Maicii Domnului. Ma asez la randul asta perfect aliniat, astept, ma rog si observ.

In fata mea, o tanara cam de 20 de ani poarta o ie alba cu fir albastru, asortata perfect cu fusta si baticul de pe cap. In catedrala, mai la stanga, doua perechi de femei se regasesc dupa ceva timp, se imbratiseaza si se saluta discret. In spate un copil in carut plange zgomotos. Ma intorc. Nu-l vad pe el, ci doar pe cuplul trecut de prima tinerete ce il priveste cu blandete. In dreapta doua surori cu copiii cam de 7 ani. Amandoi baieti. Unul e bolnavior, se vede, insa toti demni, cu speranta si credinta. Ridic privirea ca intr-o rugaciune ceva mai speciala. Stiu, nu exista asa ceva, toate rugaciunile sunt speciale, insa acum, pentru baietelul asta, as vrea sa se inventeze o cale aparte. Din turnul inalt il vad impunator pe Iisus Hristos. Din fata, din dreptul altarului, Maica Domnului. Cei 4 preoti vin spre masuta cu acatistele. Ma intorc si vad bancutele de sus, de la etaj. Intr-o zi trebuie sa urc si acolo.

Dupa un timp, ma indepartez si las catedrala in spate. Piata Operei poate mai plina decat o lasasem. O mama cu fetita trec pe langa mine. O dojeneste putin. Cred ca in sarba. E o limba frumoasa desi daca n-as fi in Timisoara nu cred ca as recunoaste-o. Umbrelutele colorate nu mai sunt, insa pe aceeasi strada canta foarte fain trei baieti. Citesc fugitiv pe cartonul din fata: “Hello! I’m from Portugal and I’m traveling around the world using my music”. Lumea zambeste si ii mai rasplateste cand si cand. Opresc 10 min la Biofresh. Imi iau prajitura bio eco friendly asa, de ziua mea. La plecare, barmanul ma saluta cu “Ceau, ceau” in vreme ce eu ingamai un nepotrivit “Pa, pa!”. Mai am cate ceva de invatat, e clar! 🙂

Trec pe langa o bisericuta catolica in care, imi spunea prietena mea, la final preotul ii indeamna pe credinciosi sa isi ureze de bine unul altuia. Trebuie sa ajung si acolo intr-una din zilele astea. Gasesc o alta scurtatura spre casa. A doua in 4 zile. E bine, imi spun. Ajung si privesc mai atent pe fereastra. De dupa jaluzelele verticale ale cladirii din fata blocului meu se vede foarte clar: am nimerit chiar langa o sala de judo. Cat de norocoasa pot sa fiu?!

Va place textul asta si credeti ca unele asemanatoare ar merge perfect site-ului, blogului sau paginii voastre Facebook? Haideti sa vorbim mai multe aici: https://www.facebook.com/marina.rasnoveanu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: