Pavel si Barbatul Misterios

Ce se intampla cand ai o prietena la fel de pasionata de scris? Povestiri inedite, am spune noi, eu si Adina Popescu, prietena cu pricina! Asadar, speram sa cititi cat mai multi prima noastra povestire, scrisa impreuna (o pagina ea, o pagina eu, cam asa)! Daca va place, dati de veste, vor ma urma si altele! Enjoy! 🙂

Pavel si Barbatul Misterios

Pavel il studia din cap pana-n picioare pe barbatul inalt, cu sapca, care astepta impreuna cu el in statia de autobuz. Il vedea in fiecare dimineata si incepuse deja sa invete fiecare detaliu din vestimentatia si obiceiurile lui: purta intotdeauna o sapca in carouri si o umbrela lunga, indiferent de vreme. Era proaspat barbierit, iar in mana stanga, alaturi de umbrela, tinea un ziar frumos impaturit. Nu-si dadea seama daca era ziarul proaspat aparut sau il purta doar ca pe un accesoriu.

Statea aproape de marginea statiei si privea preocupat in zare, de parca ar fi asteptat cu nerabdare autobuzul, insa cand acesta venea, nu se urca niciodata. Ramanea in statie, privind in continuare in aceeasi directie, desi prin statie nu circula nicio alta masina in afara de cea cu care Pavel mergea zilnic spre scoala.

Il botezase Barbatul Misterios si devenise principala lui sursa de aventura, pentru ca diminetile nu mai erau ocupate doar de gandul la tema de ieri, lucrarea de control pentru care nu invatase sau meciul de fotbal din pauza. Acum avea ceva mult mai captivant, o poveste pe care o modifica dupa pofta inimii, in care protagonistul era acel om ciudat, de varsta apropiata tatalui sau, care astepta numai el stie ce in statia de autobuz. Bineinteles, prin minte ii treceau nu doar povesti care mai de care mai fanteziste, ci si planuri prin care sa se apropie de adevar: ar fi putut sa chiuleasca de la scoala si sa il urmareasca o zi intreaga – era periculos, ce-i drept, insa urmarirea s-ar fi putut transforma intr-o intreaga aventura.

Ar fi putut sa mearga la el cu curaj si sa il intrebe direct ce astepta, dar strainul s-ar fi putut supara si nu ar fi obtinut nimic, ba din contra, de atunci s-ar fi ferit de el cu siguranta sau si-ar fi schimbat traseul. Mai erau cateva zile pana la vacanta de vara, iar Pavel stia ca doua luni, cat urma sa fie la tara, s-ar fi dovedit a fi o perioada mult prea lunga pentru rabdarea si imaginatia lui, mai ales ca la intoarcere putea sa aiba surpriza ca Barbatul Misterios sa fi gasit ceea ce astepta si nu isi mai faca zilnic aparitia in statie. In fond, anul trecut nu isi amintea sa il fi vazut acolo, asa ca putea pur si simplu sa dispara peste noapte, iar el nu ar mai fi aflat niciodata adevarul. Se hotari ca in ultima zi de scoala sa chiuleasca si sa porneasca fara teama in cautarea povestii reale a Barbatului Misterios.

Statia de autobuz se umpluse deja, insa nici urma de el. Barbatul Misterios se lasa asteptat sau, culmea, avea sa lipseasca tocmai in aceasta zi in care Pavel avea planuri marete. Se foia nervos, uitandu-se in stanga si dreapta, doar, doar va aparea de dupa masinile ce se inmulteau vertiginos pe strada cu patru benzi. O ora il astepta astfel, fara niciun rezultat. Se simtea iritat, frustrat si trist deopotriva. De parca fusese tras pe sfoara. Sau lasat balta de un prieten bun. Ce prostie! Nici nu il cunostea! Aproape nu il cunostea! De fapt, ii stia fiecare tic, fiecare rid, fiecare cuta a pardesiului ala gri cu negru. Cand realiza ca, de fapt, era mai mult de curiozitate, era chiar atasament, Pavel se hotari sa renunte. Sa se urce in urmatorul autobuz si sa coboare in centru. Cu siguranta va gasi ceva de facut pentru restul zilei.

Zis si facut. Urca in primul 11 care veni si se duse glont intr-unul din scaunele din spate. Chiar nu avea chef de inghionteli sau priviri pline de repros ale batranilor. Acolo, insa, nimeni nu avea sa il deranjeze. Si, pe cand se facea confortabil pe locul destinat lui, langa bara galbena de la mijloc, un barbat tocmai isi impaturea ziarul. Ii atrase atentia gestul asta si il privi mai cu atentie printre marea de calatori. Era chiar el. Barbatul Misterios. Aproape ca ii paru ca vede o urma de zambet ironic. Nu cobori. Ci pur si simplu se rezema mai bine de geamul aburit. Pavel se intreba daca il vazuse. Cand si cand, barbatul privea asa, de jur imprejurul lui, ajungand si in dreptul tanarului. Bineinteles, acesta se rusina, incercand sa isi mascheze adevaratele intentii. Spera doar ca, in cazul in care barbatul avea sa coboare, sa aiba timp sa sara de acolo de sus pana la usa, astfel incat sa nu-i scape. Insa nu se intampla asta. Pentru ca Barbatul Misterios ramase aproximativ in aceeasi postura tot traseul autobuzului 11. Lumea cobori, urca, insa nimic intre ei doi nu se schimba. Pavel se prefacea interesat de alte lucruri, iar Barbatul Misterios ramase proptit de geamul ala de la mijloc. Un lucru interesant, insa, observa Pavel: barbatul nu parea interesat de ce se intampla afara. Nu, nu. Dimpotriva, chiar. Uneori, fixa cu privirea cate un calator, isi mijea ochii de parca avea nevoie de calitati extrasenzoriale pentru a-l intelege mai bine, dupa care pica intr-o oarecare si ciudata visare.

La un moment dat, chiar inainte ca autobuzul sa ajunga la penultima statie, Pavel auzi o voce care ii cerea biletul sau abonamentul. Scotoci dupa acte, reusi sa isi gaseasca portofelul, dar cand ridica privirea sa isi regaseasca tovarasul de calatorie, descoperi ca barbatul coborase deja. Se simtea invins – pierduse cel mai important moment si nu stia cand urma sa mai aiba ocazia de a se lansa intr-o urmarire. Se decise sa mearga pe jos spre casa, desi drumul i se parea mai nesuferit decat de obicei. Lovea cu piciorul fiecare piatra care-i iesea in cale si se intreba cum reusise sa fie atat de prost incat, atunci cand mai avea putin pana sa afle unde mergea Barbatul Misterios, il scapase din ochi in momentul cheie.

Deodata, simti un fior in piept vazand silueta imbracata in gri si negru, care astepta sa traverseze pe partea opusa a strazii. Era el, cu siguranta, si se apropia, asa ca Pavel se prefacu pentru cateva secunde preocupat de geamul magazinului de pantofi in fata caruia se oprise.

– Inteleg ca ai reusit sa iti dea seama, nu-i asa? Vocea venea chiar de la el si era exact asa cum si-o imaginase intotdeauna: profunda, usor ragusita, dar foarte calma. Se intoarse, incercand sa nu tremure, si il privi rusinat.

– Imi pare rau ca v-am urmarit. Eram doar curios, atat. Nu intelegeam de ce stati in fiecare zi in acelasi loc, asteptand parca autobuzul, dar nu urcati niciodata. Ma gandeam ca pot sa va ajut cu ceva.

Barbatul rase si il invita cu un gest scurt sa se aseze pe bancuta din apropiere. Statura cateva clipe in tacere, pana cand acesta se hotari sa vorbeasca din nou:

– Presupun ca nu o sa scap asa usor de tine, asa ca pot sa iti vorbesc deschis. Avand in vedere ca te-ai aventurat singur in asta, presupun ca nu am de ce sa-mi fac griji ca ai povesti cuiva ceea ce vorbim noi aici.

Pavel dadu din cap, cu un aer solemn, simtindu-se ca si cum avea sa afle cel mai mare secret din univers.

– Uite, destinul a facut in asa fel incat sa ne asezam tocmai pe o bancuta intr-o statie, nu? Tanarul se uita in jur si incuviinta cu un zambet scurt.

– Nu va mai trece mult si statia se va umple. E relativ spus, ca nu e ora de varf, dar totusi nu vom mai fi doar noi doi, Ba mai mult, nu va mai trece mult si un autobuz va opri in statie. Te rog sa fii atent la calatori. La cei de jos si la cei din autobuz, deopotriva. Studiaza-i si mai vorbim dupa aceea.

Cateva momente de liniste si nedumerire. Pavel era un pic iritat de jocul asta stupid ce parca incepuse in autobuz si acum se continua si aici. Numai ca, exact cum spusese barbatul, calatorii nu se lasara prea mult asteptati. Asa ca se conforma regulilor. Prima, o femeie intre doua varste. Aranjata, un pic visatoare, parea un pic grabita. Se uita deseori in stanga doar, doar o veni autobuzul. Apoi, langa ei se asezara un tata cu o fetita de 2-3 ani, aproxima el. Nu-i dadu prea multa atentie barbatului, si asta pentru ca il atrase mai mult expresia oarecum nefericita a fetitei.

Ah, nu, uite, tuseste si ii sterge nasul. E racita, asta era! Nu trecu mult, insa, si ii zambi lui Pavel. Tanarul scoase din palton o bombonica si fata copilului se insenina. Si-ar mai fi continuat incursiunea in copilarie, insa iata ca, intr-adevar, autobuzul sosi in statie. Pe partea lor, doar trei calatori la geam: un barbat garbovit, nu isi dadu seama daca de griji sau prea multa bautura, o tanara cu ochii in telefon si un barbat rezemat de bara de langa usa privea absent un punct nevazut din fata sa.

Nu dura mai mult de 15 minute. Dupa care se facu din nou liniste in jurul lor.

Pavel se uita mandru la barbat de parca gata, el trecuse testul si acum astepta rezultatul.

– Ei bine? intreba el cand cuvintele se lasara asteptate.

– Au fost 5 calatori mai importanti, asa-i?

Pavel numara in gand.

– Nu, de fapt 6 au fost. Cu tot cu copil, 6.

– Da, da, exact, scuze. I-ai studiat bine, da?

– Oarecum, pe unii mai mult, pe altii mai putin.

– Da, exact, ca asa-i in viata, ai dreptate. Uite, gandeste-te un pic. Alege-mi doi calatori despre care tu consideri ca ar merita sau ar trebui sa fie ajutati. Asa, ca si cum tu ai acum o putere supranaturala si poti face cumva sa ii ajuti.

Pavel se incrunta. Nu prea intelegea cum venea asta.
– Sa ii ajut? Dar cine a zis ca ar avea nevoie de ajutor? Fu prima data cand barbatul il atinse bland, dar ferm pe mana.

– Pavel, tu ai stat atatea zile uitandu-te fix la mine in statie si intrebandu-te, probabil, care imi e povestea. Hai, lasa superficialitatea. Gandeste-te bine. Alege unul mai intai, primul care ti-a ramas in minte si care ar beneficia de ajutor din partea ta.

Pavel se incrunta. Isi micsora ochii ca si cum asta l-ar fi putut ajuta sa isi aminteasca mai bine chipurile, hainele, mimica, povestile calatorilor.

– Fetita. As ajuta fetita!

O femeie infofolita intr-un palton verde, care contrasta cu parul rosu ca focul, se asezase si ea pe banca si se uita ciudat la Pavel. Acesta continua sa ii explice barbatului cum ar vedea el ajutorul dat fetitei, care cu siguranta avea nevoie de mai multa atentie.

– Baietel, repeti pentru vreo piesa de teatru?

O privi nedumerit pe femeia bagacioasa, incercand sa isi dea seama ce voia sa spuna cu asta. Probabil ca se inflacarase cam tare in timp ce vorbea, dar asta nu insemna ca era politicos ca altcineva sa intervina in conversatia pe care o purta cu noul lui prieten.

– De ce intrebati asta?

– Te vad aici vorbind asa de serios de unul singur, pare o poveste interesanta cu fetita aia. Ia, povesteste-mi si mie despre ce e piesa, se poate?

Barbatul Misterios ii facu semn sa taca si sa il urmeze, asa ca Pavel se ridica de pe bancuta, saluta politicos si porni pe bulevard impreuna cu acesta.

Nu mai intelegea nimic – cum adica vorbea de unul singur? Ori femeia era nebuna, ori nu il vedea pe barbat. A doua varianta il cam speria.

– Nu era nebuna, numai tu ma poti vedea. Ma rog, nu esti singurul, exista si altii, insa nu toata lumea stie ca sunt aici. Atunci cand cineva ma observa si incepe sa ma priveasca fix, asa cum ai facut-o tu in ultimul timp, imi este clar ca omul respectiv imi simte prezenta. Dupa privirea ta, esti destul de mirat. Nu iti pot dezvalui chiar tot, insa iti e de ajuns sa stii ca eu sunt una dintre acele fiinte care au grija ca totul sa se petreaca asa cum e sortit sa fie.

Pavel inca era pe jumatate neincrezator, ba chiar incepuse sa se uite pe la colturile cladirilor, intrebandu-se daca e montata pe undeva vreo camera ascunsa.

– Si cum de eu te pot vedea? Nu am fost niciodata vreo persoana speciala, nici nu am avut puteri din astea, cum le zice…paranormale.

– Soarta ta este sa lucrezi in stransa legatura cu noi – nu i-as spune chiar lucrat, poate o colaborare mai inedita, care speram sa se termine cu un fel de angajament permanent. De ce crezi ca te-am pus astazi sa observi oamenii? Sau, mai bine zis, de ce nu te-am abordat din prima, desi imi dadusem seama ca ma urmaresti? Nu da din umeri, cred ca intuiesti raspunsul. Am nevoie sa devii aidoma noua, sa poti simti ceea ce gandeste un om fara ca acesta sa iti adreseze vreun cuvant. Sa stii de ce are nevoie fiecare persoana. Sa incepi prin a face chiar tu lucruri mici, pentru ca intr-o zi, cand vei fi pregatit, sa te primim in randurile noastre.

Pavel privea in jos, incercand sa priceapa ceea ce ii spunea Barbatul Misterios, insa ii era foarte greu sa constientizeze ca auzea ceva real, pentru ca totul suna ca intr-un film SF. Simtea ca e recrutat de o agentie, care nu semana nici cu FBI-ul, nici cu nimic altceva despre care citise pana atunci. Ridica privirea catre tovarasul sau de drum, insa realiza ca era singur in mijlocul bulevardului. Se intreba ce ar fi trebuit sa faca in continuare si daca nu ar fi fost mai intelept sa se poarte de parca nimic nu s-ar fi intamplat.

Plouase un pic dimineata. Inca era semi intunecat, insa se anunta o zi frumoasa. Era ceva mai cald, nimic neobisnuit pentru un inceput de martie. Liniste brazdata ici, colo de vocea unui copil trezit prea devreme sau muzica venita de dupa geamul vreunui adolescent fara somn. Incet, incet, statia de pe colt se umplea. Oamenii veneau, stateau un timp, urcau apoi in autobuzul potrivit si dispareau pentru totdeauna. Doar ei cu gandurile, fericirile si neimplinirile lor. Cateva minute. Atunci, insa, erau cei mai sinceri si mai vulnerabili.

Asezat pe un colt de banca, Pavel isi impaturi ziarul, dupa care privi in jur cateva secunde. Zambi tacut, isi nota ceva in carnetelul mic si rosu, se ridica si pleca. Cineva, undeva avea se indragosteasca fulgerator, sa castige bursa pentru care a muncit atat, sa se vindece miraculos sau pur si simplu sa se bucure mai mult de asfintit, zambetul unui copil sau minunea de a fi inca in viata.

o povestire de Adina Popescu si Marina Rasnoveanu

Daca iti place genul acesta de povestiri si ai dori o asemenea scriere artistica (si personalizata) pentru iubita, mama, prietene, sora ta sau alte persoane dragi, scrie-mi aici: https://www.facebook.com/marina.rasnoveanu

Esti regizor sau scenarist si ai dori sa dezvoltam impreuna o idee de acest fel, ma gasiti la adresa de mai sus!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: