În pelerinaj prin ţară

IMG_20170324_133059Ştiu ce spun oamenii despre pelerinajul la Prislop, acolo unde se află mormântul Părintelui Arsenie Boca. Am şi eu prieteni buni care nu cred că un astfel de drum si loc e mai important decât o rugăciune pe care o faci seara, înainte de a adormi. Nu spun că una ar fi mai importanta decat alta, însă pe considerentul ăsta, nici nu s-au aventurat vreodată până acolo.

Şi e păcat. Spun asta după un pelerinaj de trei zile care a inclus şi Prislopul. Nici nu ştiu cum am ajuns să plec. Nu mi-am planificat, nu m-am rugat (se spune că trebuie să fii pregătit pentru a ajunge acolo), nu am făcut nimic special. Într-o zi am văzut un anunţ, am sunat şi peste 4 zile eram în autocar.

Cei care mă cunosc ştiu că am trecut printr-o operaţie grea. Nu ştiam dacă aveam să rezist prea bine acestei călătorii destul de incomode, cu ore multe de mers pe drum şi privări de tot felul. Norocul meu a fost că totul s-a întâmplat repede, pe ultima sută de metri şi nu m-am gândit prea mult la asta. Altminteri, nu aş mai fi plecat. Trăgând linie, îmi dau seama că am rezistat mai bine decât unui drum de o oră Ploieşti-Bucureşti, cu microbuzul.

Prima oprire a fost la la Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, Făgăraş. Aici, Părintele Arsenie Boca a fost stareţ timp de 4 ani şi, cumva, prezenţa i se simte şi astăzi. O biserică în inima munţilor este cu adevărat impresionantă, iar cel mai mult m-a marcat Paraclisul construit în stânga bisericii mici, din curtea mănăstirii.

Un loc simplu, cu numai trei icoane: Mântuitorul Iisus Hristos în centru, în dreapta Sfântul Ioan Botezătorul şi în stânga Maica Domnului.

IMG_20170324_132123Acum ceva ani, Sfântul Ioan mi-a apărut în câteva vise şi, de atunci, am decretat eu că e sfântul meu protector. Poate e puţin exagerat, însă asta mă ajută de fiecare dată şi îl simt mai degrabă ca pe un prieten decât ca pe o figură ceva mai aprigă a credinţei noastre. De altfel, chiar şi aici, la Sâmbăta de Sus, icoana îl prezintă încruntat, simbol pentru faptul că era mai aspru în comportament şi îndemnări. Nu cred că a fost aşa. Priviţi-l cu sufletul deschis: ca pe un singuratic cu o misiune atât de importantă şi grea –  pregătirea oamenilor pentru venirea lui Iisus Hristos.

S-a întâmplat să rămân singură câteva minute bune în acest paraclis şi sentimentul este cu totul altul decât dacă ai fi într-o biserică plină de lume. Atunci când îi vezi pe toţi trei aşa, în faţa ta, ajungi şi să îi simţi foarte aproape. Parcă tot ce credeai înainte despre rugăciuni şi cum trebuie ele făcute, despre distanţa dintre tine şi sfinţi, dispare! E ca şi cum, după multe zile grele şi încercări eşuate de a-i întâlni, i-ai avea în sfârşit în faţă şi le-ai vorbi ca unor prieteni buni.

Am pornit apoi mai departe, către Prislop. Erau deja orele amiezii şi însoţitoarea noastră în acest pelerinaj, doamna Adriana Elena Knippelberg, a avut inspiraţia de a ne oferi spre vizionare un prim reportaj despre Părintele Arsenie Boca. Bună idee! Dacă vă hotărâţi să plecaţi şi voi într-acolo, indiferent de modalitate, ar fi bine ca înainte sau pe drum să ascultaţi şi să vizionaţi aceste imagini. 

Să auzi oameni care îl cunoscuseră, care îi vorbiseră, care îi ceruseră sfatul şi primiseră ajutor din partea lui – toate astea pot fi definitorii într-o astfel de călătorie. Mai ales că Părintele Arsenie Boca a fost un Părinte apropiat de oameni, haios pe alocuri, care oferea o altă perspectivă asupra vieţii.

Episoade pline de dramatism (gândiţi-vă că Părintele a fost anchetat şi închis pentru fapte pe care nu le-a comis şi, la un moment dat, i-a fost interzisă întoarcerea ca preot, în biserică), până la episoade amuzante petrecute alături de credincioşi.

Cu atât mai emoţionant este faptul că Părintele nu a capitulat, nu a deznădăjduit, ci a ascultat. Nu neapărat de mai marii bisericii de atunci, ci de Dumnezeu. Nu şi-a făcut o altă biserică, nu a trecut la altă religie, nu a căzut în depresie, ci şi-a continuat viaţa, aşa cum i-o plănuise, de fapt, Dumnezeu.

IMG_20170325_072036Am ajuns la Prislop târziu, undeva pe la ora 7 seara, iar autocarul ne-a dus până sus, la poarta Mănăstirii. Astfel, de-abia am zărit aleea aceea cu suveniruri, mâncare şi alte lucruri care, într-adevăr, nu îşi au locul acolo. Ok, nu îşi au locul acolo şi cineva ar trebui să ia măsuri. Dar dacă asta nu se întâmplă, de ce să ne cramponăm de ele tocmai când am ajuns într-un loc atât de important? Şi la medic, şi la şcoală, şi în relaţii, facem la fel. Nu vedem pădurea de copaci, dar asta este o alta poveste.

Mormântul Părintelui Arsenie Boca se află undeva în curtea mănăstirii, e de urcat puţin, însă cred că acel drum e cel mai încărcat de rugăciune şi gânduri pentru Părintele, pentru voi, pentru ce vă doriţi de la venirea voastră acolo. Nu am stat prea mult la rând, însă în acele câteva minute am încercat să cuprind tot ce îmi doresc, tot ce le doresc celor dragi sau celor care m-au ajutat, mi-am cerut iertare şi am sperat că voi fi o persoană mai bună de-acum înainte. Nu prea mi-a ieşit. Am fost distrasă de câteva ori, mai mult decât m-aş fi aşteptat. Nu sunt foarte mândră de asta, dar poate data viitoare va fi mai bine.

Când am ajuns în faţa crucii Părintelui da, am încercat să rezum totul, dar emoţia a fost foarte mare. Ca şi alţii care îşi mărturisiseră experienţa, nu mă mai puteam opri din plâns. Un plâns de recunoştinţă, eliberator. Mulţi experimentează asta: plâng şi simt o emoţie puternică. Ca un fel de readucere aminte că suntem oameni şi simţirile astea sunt cele mai importante: în relaţiile dintre noi, dar şi pentru a-l aduce mai aproape pe Dumnezeu de sufletul nostru, pentru a ne elibera, pentru a găsi răspuns întrebărilor noastre.

Atât de scurtă a fost prima mea întâlnire adevărată cu Părintele Arsenie Boca. Cred că suntem norocoşi că a fost contemporan cu noi, că îl avem atât de aproape.

IMG_20170325_123717A doua zi era Buna Vestire, o sărbătoare foarte importantă, aşa că am pornit toţi către Mănăstirea Dumbrava, acolo unde se află şi un centru de copii, bătrâni, persoane defavorizate, toate ridicate de preotul parorh al mănăstirii.

E un pic amuzant pentru că, după Prislop, de fiecare dată când plecam către un alt obiectiv, nu mă aşteptam să mă emoţioneze la fel sau mai mult decât prima zi, însă cam de fiecare dată m-am înşelat.

Mănăstirea Dumbrava şi micul „orăşel al copiilor”, cum i-am spus eu, se află undeva pe un deal. De afară, de jos, se auzea slujba care începuse deja. Era o alăturare ciudată, dar în acelaşi timp interesantă: autostrada, dealurile, casele aşezământului şi biserica.

Arhitectura şi pictura mănăstirii sunt şi ele deosebite. Trecut de ora 10, curtea bisericii era plină de maşini de prin toate judeţele învecinate, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Hunedoara, Timişoara. Oameni frumos îmbrăcaţi păşeau în biserică, lăsau un acatist măicuţei de la lumânări, după care îşi găseau un colţ în biserică şi ascultau, în linişte, liturghia.

IMG_20170325_131827Aici am aflat că în Ardeal, cu precădere, „nu se face ca la noi”. Dacă a început slujba, nu te mai poţi duce tu cu acatistul la preot, nu te mai închini peste tot pentru că, astfel, ai dezechilibra armonia şi liniştea celorlalţi oameni care se roagă. Asta se face înainte de a începe slujba şi, acum, după ce am asistat la acea liturghie, încep să cred că da, aşa ar trebui să fie şi prin părţile noastre.

Aici la Dumbrava, am mai avut două surprize. Un copil care cânta minunat la strană şi melodia “Am venit Maicuta sa te mai vedem”, cantata intr-un mare fel de preotul parorh. Nu stiam cantecul, am mai auzit eu preoti care canta , insa experienta asta chiar a fost impresionata. Aveti mai jos cantecul gasit pe YouTube insa nu se aseamna cu ce am trait noi acolo, in acea biserica.

IMG_20170325_163857De acolo, am pornit către Mănăstirea Nicula, în apropiere de Cluj. Din nou, o vreme superbă, deşi se anunţaseră ploi încă de vineri noapte. La noi, însă, nu a fost aşa. Un alt aspect care m-a uimit, dar mi-a şi plăcut foarte tare în Transilvania a fost faptul că aproape toate casele au în vârf o mică cruce. Semn al credinţei şi respectului lor către Dumnezeu. Frumos!

La Mănăstirea Nicula am vizitat bisericuţa de jos, din lemn, unde un cuplu care împlinea 25 de ani de căsătorie îşi reînnoia jurămintele. Aavea loc o mică slujbă de sfinţire a verighetelor. Nu am stat prea mult în interior, era momentul lor, dar mi s-a părut un eveniment deosebit, mai ales că se petrecea în acel cadru.

În biserica mare este adăpostită astăzi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. La 15 februarie 1699, credincioşii au observat că icoana Maicii Domnului cu pruncul lăcrima, fapt atestat în numeroase mărturisiri ale localnicilor, dar şi a oamenilor de seamă de prin împrejurimi, şi nu numai. Minunea a durat mai bine de trei săptămâni, iar oamenii cred că Maica Domnului anunţa, astfel, o perioadă mai grea pentru poporul român.

După mai multe „strămutări”, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul a fost readusă la Mănăstirea Nicula chiar cu ocazia praznicului Bunei Vestiri, pe 25 martie, 1992.

Coincidenţă sau nu, acum îmi dau seama că tot într-un 25 martie, tot de Buna Vestire am vizitat-o şi eu pentru prima dată.

IMG_20170325_164147

Târziu, am plecat de aici spre următorul obiectiv: Aiud. Tot datorită „ghidului” nostru, în autocar am vizionat alt reportaj, de astă dată despre lucrurile groaznice care se întâmplau aici, dar şi la Baia Sprie sau Sighet. Din nou, nu aş fi crezut că va fi altceva care mă va emoţia atât de tare, însă partea aceea de istorie este cu adevărat marcantă, dar prea puţin ştiută şi aprofundată.

Modul în care oamenii aceia au fost chinuiţi nu ar trebui tratat cu atâta uşurinţă. Treceam pe lângă pereţii înalţi, scrijeliţi cu numele tuturor martirilor de acolo, le vedeam osemintele, aprindeam o lumânare pentru ei şi mă gândeam cum, cum poate un om să suporte atât?! Iar ei nu doar că au suportat, dar nici nu şi-au pierdut credinţa şi au îndurat totul ca pe o misiune grea, prin care îi pot izbăvi şi pe alţii.

Ajunşi în Aiud târziu, în noapte, după vizionarea acelui reportaj, totul semăna cu un templu al durerii.

Monumentul este şi el impresionant şi încărcat de semnificaţii: cele 7 cruci îngemănate, înalte de 6 m, ce poartă pe umeri crucea grea a neamului. Toate astea simbolizează unitatea în suferinţa pe care au avut-o sfinţii martiri, cele 7 taine ale bisericii, iar crucea cea mare, de deasupra, crucea neamului, pe care ei au dus-o în spate, prin suferinţele groaznice îndurate.

Mi-ar plăcea mult ca elevii de liceu, de pildă, să facă mai des excursii aici, să afle mai multe despre acea parte de istorie. Nu e nimic inventat: acei oameni au existat, au murit în chinuri groaznice, atestate, osemintele lor sunt şi ele acum făcătoare de minuni, din unele curgând mir la un moment dat.

IMG_20170326_121821.jpgAşa s-a încheiat şi a doua zi de pelerinaj, iar a treia zi, ultima din mica noastră călătorie avea să ne găsească la Mănăstirea Râmeţ. Aici am asistat la liturghia de dimineaţă, într-un cadru la fel de special.

După prânz am pornit spre casă şi, la fel, în cele câteva ore rămase am mai vizionat un reportaj despre Părintele Arsenie Boca.

Dupa acest pelerinaj, am rămas cu convingerea că Părintele Arsenie Boca este acelaşi pentru toţi. Şi că ne iartă derapajele lumeşti, ne ajută când îl menţionăm în rugăciunile noastre, cântăreşte totul cu alţi ochi şi altă inimă decât o facem noi, oamenii.

Aşa că ar trebui să plecăm mai des în căutarea lui. În pelerinaj sau poate doar într-o călătorie în care îmbinăm turismul cu regăsirea noastră spirituală. Nu, nu sunt reguli! Dacă simţiţi sau se întâmplă să ajungeţi acolo, să vizitaţi toate acele locuri care pe mine, cel puţin, m-au marcat atât de tare, duceţi-vă! Viaţa e scurtă, problemele destul de mari, aşa că e păcat să nu căutăm răspunsuri şi linişte oriunde simţim că trebuie să ajungem!

Iar descoperirea Părintelui Arsenie Boca este, fără doar şi poate, un astfel de moment cheie.

 

One thought on “În pelerinaj prin ţară

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: